Societatea DAKINO şi Teatrul Naţional Bucureşti sunt în proces

Societatea DAKINO şi Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) sunt în proces pentru recuperarea unor datorii, primul termen fiind stabilit pentru 19 aprilie, informează site-ul Tribunalului Capitalei.

Potrivit site-ului instanţei, obiectul cauzei este “procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată”, SC DAKINO SRL figurând ca debitor, iar Teatrul Naţional Bucureşti figurând drept creditor.

Pe de o parte, reprezentantul DAKINO – care organizează festivalul de film omonim -, Dan Chişu, a declarat pentru MEDIAFAX că societatea sa cere TNB suma datorată pentru renovarea spaţiului din teatru pe care l-a folosit cu chirie, din 2004 până în 2009. Chişu a spus că a fost nevoit să facă investiţii majore în acest spaţiu de birouri, deoarece, din cauza infrastructurii, aveau loc inundaţii frecvent.

El a mai declarat că fostul director al teatrului, Dinu Săraru, a fost de acord să deducă suma investită din chiria pe care firma DAKINO o plătea instituţiei de spectacole. Chişu a spus că, odată cu venirea la conducerea TNB a lui Ion Caramitru, instituţia a refuzat să îi mai recunoască investiţia în spaţiul de birouri. Mai mult, Chişu a specificat că SC DAKINO SRL avea un contract de închiriere cu TNB pe zece ani, dar, în urmă cu doi ani, li s-a cerut să elibereze spaţiul ocupat, deoarece ar fi urmat ca teatrul să fie renovat.

Lucrările de reabilitare a Teatrului Naţional Bucureşti, un proiect iniţiat în 2007, vor începe până în luna martie a acestui an.

Pe de altă parte, directorul TNB, Ion Caramitru, a declarat pentru MEDIAFAX că, de fapt, instituţia de spectacole a dat în judecată SC DAKINO SRL, pentru că aceasta are o “datorie istorică” faţă de teatru, din chirie.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: